GMAT
Graduate Management Admission Test
Un test bine-cunoscut celor care doresc sã-şi continue studiile în strãinãtate, aplicând la Mastere in profilurile Management, Administrarea Afacerilor sau Economie Aplicata - un test ce este considerat un adevãrat predictor al performanţelor academice in cel puţin 1700 de universitãţi din Europa şi Statele Unite.
In eventualitatea în care continuarea studiilor in strãinãtate nu este prima prioritate, obţinerea unui scor ridicat la acest test, ce se poate susţine in România numai la Bucureşti, fiind administrat de COMPUTERLAND ROMANIA, constituie un avantaj substanţial în cazul aplicaţiilor în vederea obţinerii unor poziţii în cadrul companiilor multinaţionale ce opereazã pe teritoriul tãrii noastre.
Ca structurã, acest test nu presupune cunoştinţe matematice foarte avansate, analiza matematicã fiind neinclusã în subiectele verificate.
Teoretic vorbind, elevii ce au absolvit clasa a 10 au cunoştinţele necesare unui astfel de test.
Modul românesc de predare -ce presupune un accent deosebit pe acumularea de cunoştiinţe, neglijând interpretãrile practice şi reflecţia- se constituie intr-o adevãratã barierã ce limiteazã obţinerea unor rezultate foarte bune la acest test a studenţilor ce au absolvit universitãţi cu profil economic şi doresc sã-şi continue studiile in strãinãtate.
ACA DEMIA Group organizeazã stagii de pregãtire intensivã pentru susţinerea acestui test, la care sunt invitaţi atât absolvenţi ai facultãţilor de profil economic din România, dar şi elevi de liceu absolvenţi de 10 clase, profil real,ce doresc valorificarea internaţionalã a cunoştinţelor dobândite.
Deşi orice examen se poate pregãti individual oricât de bine, ACA DEMIA dispune de profesori universitari cu experientã internaţionalã ce pot transforma pregatirea unui astfel de test într-o adevãratã plãcere, fiind capabili sã stimuleze interesul elevilor din ciclul preuniversitar dar şi al absolvenţilor de studii universitare pe toatã durata stagiilor de pregãtire, prin dezvoltarea abilitãţilor personale de gândire intuitivã, originalã şi sinteticã.